Infecțíile tractului urinar

Infecțiile urinare sunt caracterizate prin pătrunderea și multiplicarea anormală a bacteriilor la nivelul tractului urinar. Infecția se poate localiza la orice nivel al sistemului urinar, de la rinichi până la uretră sau vezica urinară. Ele se pot întâlni la orice vârstă, iar ca și frecvență, se situează pe locul doi după infecțiile de tract respirator.

 

Agenții patogeni cei mai frecvent implicați în producerea infecțiilor urinare sunt bacteriile. În mod normal bacteriile sunt eliminate din organism cu ajutorul sistemului imunitar, dar există și situații particulare, când mecanismele de apărare ale organismului sunt slăbite, depașite. În acest caz, bacteriile se înmulțesc și provoacă infecție urinară. Este cunoscut faptul că,  în peste 90% dintre cazurile de infecție urinară, bacteria responsabilă pentru declanșarea bolii este E.Coli. În afară de bacterii, infecțiile urinare pot fi cauzate, mai rar, și de viruși, levuri sau ciuperci (candida).

Bacteriile pătrund în sistemul urinar prin diferite căi (calea ascendentă - de la nivelul tractului digsetiv, calea hematogenă - de la un focar de infecție din sfera ORL, dentar, cutanat sau prostatic), însă sursa de infecție cea mai frecventă este reprezentată de bacteriile din intestinul gros (bacterii care există în mod normal în materiile fecale ale omului și animalelor, fiind larg răspândite în natură , pe sol).

Femeile dezvoltă mai frecvent infecție urinară, fără a avea probleme renale sau malformații ale tractului urinar, deoarece uretra este scurtă iar orificiul uretral se află în vecinătatea orificiului anal și a celui vaginal , astfel încât, prezența bacteriilor în aceste zone face posibilă trecerea microorganismelor în uretră.

Cauzele infecțiilor urinare sunt multiple, cele mai frecvente fiind următoarele:

- hidratarea inadecvată (un aport insuficient de lichide < 2l / zi);

- constipația cronică;

- micțiunile rare;

- igiena deficitară, uneori igiena excesivă;

- anumite modificări hormonale (pubertatea, menopauza, sarcina);

- contactul sexual neprotejat, infecția urinară nefiind o boală cu transmitere sexuală;

- sistemul imunitar slăbit, în special în cazul extremelor de vârstă (copii, vârstnici) și  a pacienților cu afecțiuni renale cronice, diabet zaharat, neoplazii, boli autoimune, sarcina, imunosupresie;

- tulburările anatomice, funcționale sau obstructive alte tractului urinar;

- pacienți vârstnici, în special bărbați peste 65 ani, cu patologie obstructivă prostatică și purtători de sondă urinară;

- lipsa hormonilor estrogeni la femeile vârstnice, aflate la menopauză.

În funcție de localizare, infecțiile urinare se clasifică în : infecții urinare joase (bacteriuria asimptomatică, cistita, uretrita, prostatita acută și cronică) și infecții urnare înalte( pilonefrita acută și cronică, abcesele nefretice și perinefretice).

Cistita este cea mai răspândită formă de infecție urinară, caracterizându-se prin inflamația acută a vezicii urinare; ea afectează aproape în totalitate femeile.

Uretrita este mai frecventă la bărbați, fiind reprezentată de inflamația acută a uretrei ; este contactată , de obicei, prin contact sexual neprotejat.

Pielonefrita acută este reprezentată de inflamația bazinetului și a rinichiului, fiind o formă gravă de infecție urinară.

De cele mai multe ori infecțiile urinare sunt asimptomatice (mai ales în cazul pacienților cu diabet zaharat) . Cele mai frecvente simptome ale infecțiilor urinare, funcție de localizarea lor, sunt : disuria (usturimi la urinat, senzația de arsură), polakiuria (urinări frecvente și în cantitate redusă), urina închisă la culoare sau tulbure, urina urât mirositoare, durerea suprapubiană (caracteristică în cistită), febră, frisoane, dureri lombare (în infecțiile urinare înalte). Se pot asocia, uneori, și simptome digestive (greață și vărsături).

Diagnosticul de infecție urinară este foarte ușor de pus, mai ales după prezentarea la medic, odată ce a apărut simptomatologia clinică. Infecțiile urinare sunt depistate prin efcetuarea unor analize uzuale, precum sumarul de urină și urocultura și/sau investigații imagistice (ecografia abdomino-pelvină).

Dacă nu sunt tratate la timp și corespunzator, infecțiile urinare se pot complica prin apariția infecției urinare recurente (3 sau mai multe episoade simptomatice de infecție urinară/an), în condițiile persistenței infecției în organism cu aceeasi bacterie insuficient tratată. Infecțiile urinare recurente pot determina, la rândul lor, o afectare permanentă a rinichilor (mai ales cele cu localizare înaltă).

Urosepsisul  sau sepsisul cu punct de plecare urinar, reprezintă o  complicație  gravă, caracterizată prin febră sau hipotermie, hipotensiune arterială,  tahicardie, tahpnee, leucocitoză, care trebuie tratată prompt cu antibiotice și agenți vasopresori.

În cazul femeilor însărcinate, infecțiile urinare reprezintă patologia cea mai frecventă în sarcină, având risc crescut atât pentru mamă (pielonefrita acută, complicații obstetricale), cât și pentru făt (naștere prematură, greutate mică la naștere).

La femeile aflate în postmenopauză, infecțiile urinare sunt frecvent întâlnite și impun tratament cu estrogeni intravaginal sau oral pentru refacerea mucoasei vaginale atrofiate (important factor favorizant al infecției urinare).

Pentru a preveni apariția infecțiilor urinare se recomandă:

- hidratare corespunzătoare (peste 2 l lichide/zi)  cu efect de spălare a tractului urinar;

- evitarea stazei urinare prin urinarea cât mai repede posibil după ce a apărut senzația de a urina;

- evitarea constipației prin schimbarea stilului de viață și a alimentației;

- igiena corespunzătoare a zonei perineale, însa cu evitarea utilizării săpunurilor și a gelurilor de duș care irită pielea și care produc dezechilibre ale pH-ului;

- folosirea lenjeriei din bumbac și evitarea materialelor sintetice;

- evitarea băilor reci, a variațiilor termice extreme, a ștrandurilor, a piscinelor, a bazinelor ( risc de contaminare);

- consum adecvat de fructe și legume care vor favoriza obținerea unui pH urinar optim care va proteja tractul urinar de bacterii;

-întărirea sistemului urinar cu ajutorul vitaminoterapiei și utilizarea probioticelor ;

- consumul sucului/ceaiului de merișoare și coacăze, cu rol antibacterian important prin conținutul ridicat în vitamina C, antioxidanți și acid salicilic;

- efectuarea tratamentului antimicrobian ( în cazurile cu urocultură pozitivă ), conform rezultatelor antibiogramei asociat cu tratament natural antimicrobian.

 

Dr. Cristina Dana SLAV

Medic specialist Nefrologie, în cadrul Policlinicii Providența