Copil sănătos și voios = F.B. la școală!

Policlinica Providența propune un nou pachet promoțional, adresat copiilor între 4 și 10 ani, ce include:

·        O consultație pediatrie 

·        O consultatie O.R.L.

·        O consultatie alergologie

Tarif promoțional 180 lei

 

De asemenea, în funcție de necesitățile copilului, se pot alege două consultații dintre cele trei specialități propuse, la prețul de 120 lei.

Promoția este valabilă în perioada 15 septembrie – 31 decembrie 2015. La finalul promoției vor fi selectați prin tragere la sorți 5 copii care vor beneficia de o consultație gratuită, la nevoie, la una dintre cele trei specialități, la alegere.

”Dorința cea mai mare a unui părinte este să aibă un copil sănătos, să crească frumos și de aceea îi este teamă să nu greșească. Noi suntem aici să vă învățăm și să creștem împreună frumos și sănătos!” – dr. Ionescu Cătălina – Maria, medic primar Pediatrie.

”Performanțele școlare ale unui copil sunt condiționate în primul rând de starea de sănătate a acestuia. Un control O.R.L. complet și riguros efectuat este foarte important pentru depistarea unor afecțiuni inflamatorii sau infecțioase, precum și pentru verificarea acuității auditive. Depistarea precoce a tulburărilor de auz urmată de instituirea unui tratament specific, asigură o bună comunicare și implicit realizarea obiectivelor școlare. Vă asteptam la cabinetul O.R.L. din cadrul Policlinicii Providența pentru a întâmpina cu bine noul an școlar!” – dr. Popa Lumința – Claudia, medic primar O.R.L.

”Sănătatea copiilor este cea mai importantă pentru părinți. Acum în cadrul Policlinicii Providența vom consulta copii, în cadrul unui pachet special creat pentru nevoile lor, punând împreună pasiunea pentru cei mici, grija pentru sănătatea lor și liniștea părinților.” – dr. Cîțu Raluca – Oana, medic specialist Alergologie și Imunologie Clinică.

Etichete