Drumul de la boală la iubire

O mamografie. Atât a fost de ajuns pentru ca doamna Eugenia să afle că suferă de cancer la sân, în stadiul IV. Din acel moment, viața ei s-a schimbat radical, devenind o goană pentru a recupera timpul în care boala i-a acaparat aproape în întregime sânii. O luptă care a învățat-o să aibă grijă de ea și, la rândul ei, de toți ceilalți cărora le-a spus povestea sa. Și o lecție despre iubirea de a fi, la orice vârstă.

Doamna Eugenia a ajuns la Spitalul „Providența” în urmă cu un an jumătate. Se simțea obosită și avea o bănuială că ceva nu este în regulă. Cum analizele de sânge aveau rezultate bune, iar pe corp nu exista niciun semn vizibil de îngrijorare, nu a dus scenariul insuflat de frică prea departe. „Am zis hai să fac, totuși, o mamografie. Cu 22 de ani în urmă avusesem o mastoză, dar o tratasem. De atunci mai fusesem o singură dată la un control, cu ani în urmă, și nu au existat probleme. Acum însă, vă dați seama prin ce am trecut…La măsurători s-a văzut că nodulii erau atât de mari, că nu îi mai puteai distinge de sân. Iar cancerul era în stadiul IV”, a povestit pacienta. Prima întrebare pe care și-a pus-o a fost: de ce atât de târziu? „Ne luăm cu lucrurile mărunte și, uite așa, că doar atâția ani ce am făcut?! Oare chiar nu puteam să vin?! Dar uite că nu ne dăm seama cât este de gravă boala și că nu mai e de așteptat. Și, pentru că sunt atâtea tinere bolnave, este foarte important să meargă la control, să facă o mamografie, să se îngrijească la timp”, a adăugat doamna Eugenia.

Dacă te superi cu ceva, pe loc începe să te doară unde e afectat”

 Venise vremea ca doamna Eugenia să se pregătească pentru o intervenție chirurgicală. De atunci, a intrat în concediu medical, a pierdut un sân, a început tratamentul, chimioterapie, radioterapie, a trecut un an jumătate şi acum tratamentul s-a încheiat. „Credeam că nu mai pot să mai urc scările, să plec. Nu mi-a fost  atât de rău, încât să amețesc, să vomit. Dar am avut stări de moleșeală în care aș fi vrut doar să stau  și să stau, doar să stau, dacă s-ar fi putut, nici să nu judec. Erau și momente în care mă trezeam și fierbea carnea pe mine, așa eram de agitată, m-aș fi ridicat atunci să lucrez ceva. Iar apoi iarăși venea starea de moleșeală. Prima săptămâna a fost critică, dar apoi a fost mai bine. Nu am depins de nimeni, să fi avut nevoie de cineva să mă însoțească, asta a contat mult pentru mine”, a povestit doamna Eugenia. S-a considerat norocoasă, așadar, că tratamentul a dat roade. Norocoasă și că, spre deosebire de ceilalți pacienți care veneau de la mare distanță, ea a putut să parcurgă singură toate drumurile spre spital, fiind sprijinită de familie mai ales pe plan emoțional. „Cel mai mult contează liniștea. Pentru că de la medicamentele acestea ai o stare letargică și, dacă te superi cu ceva, creierul fiind cel care comandă, pe loc începe să te doară locul afectat. Asta contează, să nu fii stresat, să nu îți fie frică”, a explicat pacienta.

Cât am fi de bătrâni, toți ne luptăm pentru o bucățică de viață, să mai trăim un pic

A urmat apoi un computer tomograf, unde a aflat că nu va mai fi nevoie de o intervenție și la celălalt sân. Vor urma să fie investigate și alte organe, pentru a se verifica dacă boala nu s-a extins. Pe lângă schimbările exterioare, precum tratamentul, regimul alimentar, în această perioadă doamna Eugenia și-a schimbat și viziunea. Printre oamenii bolnavi, unii mai grav, alții mai puțin, unii mai tineri, alții mai în vârstă, doamna Eugenia, în vârstă de 55 de ani acum, a simțit cum bucuria iubirii nu poate fi anihilată de nimic. „Era o bătrânică, de undeva de la țară, slabă, cu o fustă măruță. Și era cu soțul, mult mai bătrân, peste 70 de ani, iar cât a fost ea în operație, el a început să îi pregătească mâncarea, să îi pună iaurtul în pahar, brânza topită pe pâine. Sunt atâtea cazuri, te uimești. Eu mă încarcam de energie când mă duceam la spital, îmi provoaca o stare de bine, vorbesc cu oricine e acolo. Când ajung acasă, soțul mă întreabă ce am făcut și eu atunci îi povestesc. Mai e o bătrânică, a fost polițistă, e așa grijulie, și tuturor le e drag de ea. Cât am fi de bătrâni, toți ne luptăm pentru o bucățică de viață, să mai trăim un pic. Și eu vreau să văd ce mai reparăm. Vreau să fiu ca nouă!”. Iar medicii fac tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple și, mai ales, ca boala să fie prevenită.

Sprijinul celor din jur şi reintegrarea în colectivitate contribuie la vindecare

După un an jumătate, doamna Eugenia şi-a reluat activitatea. A dorit foarte mult să se întoarcă la colegii de muncă, să se simtă utilă şi să îşi practice meseria care o îndrăgeşte: „În urma tratamentelor mi-a fost afectat somnul, nu din cauza grijilor ci pur şi simplu nu puteam să dorm. Efectele secundare ale chimioterapiei mi-a afectat şi creierul care parcă tot mă îndemna să stau, să nu fiu activă, ca şi cum aş fi în comă. Stând acasă mă gândeam mult la boală însă venind la serviciu m-a ajutat foarte mult, mă iau cu colegii, sunt activă şi mă ajută foarte mult. Sfătuiesc pe toată lumea care se simte capabil să se întoarcă la muncă, să nu se lase. Pe perioada tratamentului m-au sprijinit şi prietenii care mă scoteau din casă, la plimbare, veneau în vizite.  În momentele cu adevărat grele îi simţi cu adevărat pe oameni, atunci vezi cât îţi sunt de aproape, mai ales când veneam la serviciu şi vedeam bucuria colegilor, sprijinul lor.”

Mamografie pentru prevenția cancerului, la Spitalul Providența

Conștientizarea începe din cabinetul medicului de familie, întrucât noi luăm contact mai des  cu pacientele. Le învățăm atât cum să își autoexamineze sânul acasă, cât și cum să se prezinte la noi și apoi la specialist atunci când observă o problemă. Fie că sesizează o asimetrie, o inflamare sau o scurgere mamelonară care nu este lapte, ele vin și ne spun și noi avem grijă să intre într-un protocol de investigații suplimentare”, a declarat dr. Nicoleta Dimitriu, medic de familie în cadrul Spitalului „Providența”.

Persoanele care doresc să facă o mamografie pentru a-și verifica starea de sănătate pot accesa serviciile Spitalului „Providența” cu programare prealabilă la numerele de telefon 0232 241 271 / 0730 230 030, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providența”, Șoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug, Iași.