Grigore Leșe în concert la Iași

Luni, 09 noimebrie 2015, Spitalul și Policlinica „Providența” au fost prezente la evenimentul artistic „Horea, înger păzitor și ispită” susținut de Grigore Leșe. Concertul, desfășurat la Casa de Cultură a Studenților Iași, a fost organizat de către Departamentul ProVita al Arhiepiscopiei Iașilor în parteneriat cu Asociația Familia Tradițională, în cadrul celei de-a cincea ediții a Zilelor ProVita Iași.

Scopul acestui eveniment a fost unul caritabil, întreaga sumă înregistrată din vânzărea de bilete fiind direcționată către 1.385 de copii din județele Iași, Botoșani și Neamț, asistați de către Departamentul Pro Vita prin Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian.

Timp de 90 de minune, Grigore Leșe ne-a invitat în lumea lui, în lumea horitului. Ajutat de fluier și de glas, invitatul ne-a purtat prin poveștile lui de viață, prin amintirile din lumea satului și ne-a încântat cu doine (hore), cântece de dragoste sau de moarte. „Am întrebat oamenii de ce horesc şi ei au răspuns aşa: de năcaz, de jale, de lipsă, că-mi vine… Nimeni n-a spus că ar hori de bucurie. De 40 de ani încerc să le spun oamenilor că se horește de tristețe”, ne-a mărturisit emoționat interpretul.

Prin împărtășirile sale, Grigore Leșe ne-a arătat că Dumnezeu lucrează prin oameni, prin darul primit și cultivat de fiecare dintre noi. La spitalul și policlinica noastră medicii conlucrează cu bolnavii pentru vindecarea trupească și sufletească, dorind să le arate că boala nu înseamnă doar suferință. Tot așa, cei care horesc recunosc rolul terapeutic al acestor cântece: „Horirea aceasta în grumaz este o adevărată terapie energetică şi vibraţională, modul de emisie al sunetelor fiind de fapt o dirijare a energiei pozitive cu evacuarea energiilor negative, acelea care ne fac să oftăm, să avem la propriu o apăsare pe suflet.(....) Rostul terapeutic al horii nu este încă foarte bine înțeles. Horea este un cântec trist, al durerilor, al dorurilor, al singurătăţilor, și e un leac pentru aceste stări”, explică Grigore Leșe în cartea sa „Acum știu cine sunt”.

Ne-am bucurat că am participat la acest eveniment și ne-am simțit onorați să-l cunoaștem pe maestrul Grigore Leșe, un om care răspândește bucurie și pace prin simplitatea, așezarea și deschiderea sa. Ne-a învățat să „fim în rânduială, căci doar așa vom izbăvi” și să mulțumim zilnic lui Dumnezeu, așa cum o face și el după fiecare concert: „mulțumesc Doamne că mi-a dat glas”.

Mai multe fotografii găsiți aici.