Sănătate pentru copiii cu dizabilități

      În luna decembrie, 15 copii de la Centrul de recuperare a copilului cu handicap grav Galata, județul Iaşi, au primit un altfel de cadou. Pentru acești tineri, cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani, sărbătorile au venit cu un dar special, pentru sănătate.

      Doamna doctor Gabriela Mărgineanu, medic de familie și un colaborator drag al Spitalului Providența, alături de echipa Laboratorului Spitalului au stabilit un pachet analizele medicale uzuale, necesare verificării stării de sănătate ale acestor copii. Astfel, a fost verificat și analizat profilul de diabet, funcţia renală, funcţia hepatică, analiza completă a urinii, profilul osteo-articular, oligoelementele (fier seric şi magneziu) și hemoleucogramă completă.

      Având în vederea că majoritatea copiilor au dizabilități grave și nu au ocazia să se deplaseze către prima unitate spitalicească, analizele au fost recoltate cu multă atenție și precizie de o echipă formată din doi asistenți medicali de la Spitalul Providența alături de asistentele medicale ale Centrului din Galata. A urmat apoi prelucrarea și oferirea rezultatelele analizelor medicale de către echipa din cadrul laboratorul Spitalului Providența.

      Ne-am bucurat că am putut participa cu resursele și experiența noastră în acțiuni prin care am oferit servicii medicale unor copii cu dizabilități, oferindu-le șansa să prevină și să trateze anumite boli trupești. Suntem recunoscători pentru colaborarea frumoasă cu doamna doctor Gabriela Mărgineanu, medic de familie, alături de echipa medicală întâlnită la Centrul din Galata.

Ca de fiecare data, sărbătorile ne apropie de colaboratorii noștri și ne ajută să fim mai sensibili la nevoile celor din jurul nostru.