„Tu ai alunițe?” – Consultații gratuite la Policlinica Providența

Policlinica Providența desfășoară în perioada 20 – 30 octombrie 2014 o nouă campanie de  prevenție, de această dată a cancerului de piele localizat la nivelul alunițelor. Prin intermediul campaniei ”Tu ai alunițe?” copiii și tinerii cu vârste între 5 și 21 de ani, pot beneficia, astfel, de consultații dermatologice în mod gratuit, în baza programării.

Melanomul, acest tip de cancer de piele cu o agresivitate deosebită, poate mima la apariție o aluniță sau se poate dezvolta într-o aluniță. Scopul acestei campanii este, așadar, de a examina alunițele, de a-i învăța pe copii să își examineze singuri sau cu ajutorul părinților alunițele, să  se prezinte la medic dacă se constată modificări de culoare (halouri albe sau pigmentate, culoare neagră/albăstruie/decolorarea aluniței), modificări de formă sau mărime (creștere rapidă, elevare a suprafeței), durere, prurit (mâncărime locală), traumatisme locale. De asemenea, urmărim educația copiilor privind o expunere rațională la soare și fotoprotectie, întrucât studiile de specialitate au evidențiat o creștere a riscului de cancer de piele în condițiile arsurilor solare din copilărie”, a declarat dr. Mirela Cherciu, medic primar Dermatologie în cadrul Policlinicii Providența.

Consultația oferită în cadrul campaniei va fi, așadar, una complexă și deosebit de importantă.

Consultația dermatologică și dermatoscopia (evaluarea structurii alunițelor cu ajutorul dermatoscopului) este extrem de utilă pentru identificarea anomaliilor existente, pentru evaluarea unor tipuri particulare de alunițe (nevi Sutton, Spilus, Spitz/ Reed, Clark, nevi congenitali de mari dimensiuni), evaluarea  leziunilor situate în zone dificil de urmărit (scalp, zonă genitală) sau  localizate în zone predispuse la traumatisme (palme, tălpi, zona unghiilor)”, a adăugat dr. Mirela Cherciu, medic primar Dermatologie în cadrul Policlinicii Providența.

Medicii atrag atenția că, odată depistate unele anomalii, îndepărtarea aluniței bolnave poate fi o etapă esențială a terapiei care trebuie să fie înțeleasă și acceptată.

Campania urmărește, de asemenea, informarea părinților asupra situațiilor când aspectele clinice și dermatoscopice impun îndepărtarea chirurgicală profilactică sau curativă a leziunii; această procedura, urmată de examenul histopatologic, este singura posibilitate de tratament în cazul leziunilor suspecte, conform tuturor ghidurilor internaționale de diagnostic și tratament a melanomului”, a menționat dr. Mirela Cherciu, medic primar Dermatologie în cadrul Policlinicii Providența.

Pentru programări şi informaţii vă rugăm să sunaţi la numerele de telefon 0232/215.940 şi 0729.292.897 sau să veniţi la Policlinica Providenţa din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 10, Bl. B1, Parter (lângă Mitropolia Moldovei şi Bucovinei).