Policlinica Providenţa

Policlinica Providența este un centru de sănătate, care oferă consultații, diagnostic și tratament  în regim  de ambulator.

Începând cu luna septembrie 2012, odată cu împlinirea celor 13 ani de activitate, Policlinica Providența își întâmpină pacienții, într-un spațiu nou,  central, complet amenajat şi modernizat, situat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în zona Cub, lângă Mitropolie. 

Policlinica Providența beneficiază de  competența a peste 44 de cadre medicale și oferă servicii de sănătate pentru adulţi şi copii – analize de laborator, consultaţii, investigaţii şi explorări – în peste 26 de specialităţi medicale.

În cadrul Policlinicii, pacienţii pot beneficia de următoarele servicii medicale:

1. Servicii medicale clinice – consultaţii medicale în peste 26 de de specialităţi medicale.

2. Servicii medicale paraclinice:

• Analize de laborator (biochimie, hematologie, imunologie, microbiologie);

 • Radiografii (de toate tipurile);

• Ecografii (cord, abdomen, tiroida, pelvis, endovaginal, sân, etc.);

• Colposcopii (cu videocolposcop);

• Fibroscopie ORL

• Audiograme (tonale, vocale, impedanţă);

• Electrocardiograme (EKG);

• Electroencefalograme (EEG);

• Teste de efort;

• Osteodensitometrii;

• Spirometrii.

3. Alte servicii: servicii de medicina muncii, farmacie cu circuit deschis, servicii de optică medicală.

 

Desfășurată pe o suprafață totală de 1400 mp, Policlinica Providența include 20 de cabinete medicale, o farmacie cu circuit deschis, un cabinet de radiologie și imagistică medicală precum și un punct de recoltare pentru analize medicale.

 Providența facilitează accesul la servicii medicale performante și către cei aflați în nevoie, o parte din venituri fiind direcționate în acest sens.

 

 Centrul de sănătate  Providența oferă o serie de servicii în contract cu CAS (Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași) dar și servicii cu plată, la prețuri accesibile.

 În cadrul Policlinicii Providența pacienții asiguraţi beneficiază gratuit de consultații, analize de laborator și investigații (radiografii, ecografii, etc. ), pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau specialist, în peste 15 specialități medicale.    

Specialităţile medicale din Policlinica Providenţa (în ordine alfabetică):

  • Alergologie*
  • Boli  Infecţioase*
  • Cardiologie*
  • Chirurgie generală*
  • Dermatologie*
  • Diabet, Boli de Nutriţie*
  • Endocrinologie*
  • Gastroenterologie
  • Medicină de familie*
  • Medicina Internă*
  • Medicina Muncii
  • Nefrologie
  • Neurologie*
  • O.R.L.*
  • Obstetrică-Ginecologie*
  • Oftalmologie*
  • Ortopedie*
  • Pediatrie*
  • Pneumologie*
  • Psihiatrie*
  • Psihologie*
  • Radiologie ecografie*
  • Recuperare medicală, Medicină Fizică și Balneologie*
  • Reumatologie*
  • Stomatologie
  • Urologie

* Specialităţi  în Contract cu CAS Iași

 

Programări şi informaţii

Ori de câte ori aveți o problemă de sănătate apelaţi cu încredere la specialiştii din Policlinica Providenţa.

Pentru a face o programare la unul dintre medicii Policlinicii Providenţa sau pentru  a solicita informații suplimentare despre serviciile medicale vă rugăm să ne contactaţi prin telefon, la oricare dintre numerele: 0232  215 940, 0729 292 897 sau direct la recepţia policlinicii.

Programările se pot face şi online, prin email, pe adresa  cmprovidenta@gmail.com sau pe adresa programari.policlinica@providentamedical.ro.

Program - Policlinica Providența este deschisă  de Luni până Vineri, în intervalul 07.00 – 21.00.

Localizare: Noul sediu al Policlinicii Providenţa se află în centrul oraşului  Iaşi, pe Bulevardul Ştefan Cel  Mare şi Sfânt, nr. 10, Bl. B1, parter, pe esplanada Cubului, lângă Mitropolie.