Centrul de Recuperare medicală al Spitalului „Providența”, o bază ultramodernă de tratament

Centrul de Recuperare medicală al Spitalului „Providența” reprezintă o unitate etalon de tratament pentru pacienții din zona Moldovei. Având în vedere dotările și facilitățile acestui centru, întreaga echipă medicală oferă pacienților servicii medicale integrate ce pot fi accesate la cerere sau în baza unui bilet de trimitere.  În calitate de Șef al Secției de Reabilitare medicală, doamna Dr. Ana Maria Ignat, medic primar Reumatologie, specialist Reabilitare medicală ne oferă detalii privitoare atât la structura și facilitățile acestui centru, cât și la categoriile de pacienți care pot accesa serviciile medicale oferite de către Spitalul „Providența”.

- Care este structura Centrului de Recuperare din cadrul Spitalului „Providența”?

- Centrul de Recuperare medicală al Spitalului „Providența” a fost înființat acum  nouă ani de zile și dispune de următoarele dotări și facilități:

  • săli de fizioterapie (electroterapie, ultrasunete, laserterapie, laser de înaltă intensitate - HILT, terapie cu unde scurte, magnetoterapie);
  • sală de masaj (terapeutic, reflexogen, drenaj limfatic);
  • sală de kinetoterapie;
  • sală de hidroterapie (băi galvanice, băi de plante, duș subacval).

Având în vedere această dotare a sălilor de balneo-fizio-kinetoterapie avem posibilitatea să oferim pacienților servicii medicale de înaltă calitate.

- Putem vorbi despre o aparatură deosebită care se găsește în dotarea centrului?

Avem atât dotările standard care se regăsesc în centrele de specialitate, cât și unele mai speciale.  Aici menționăm HILTERAPIA- tehnică bazată pe emisia laserului de înaltă intensitate (HILT-High Intensity Laser Therapy) care permite tratarea eficientă a afecțiunilor aparatului osteo-musculo-articular , începând de la cele superficiale până la cele mai profunde, în deplină siguranță.

Tehnica, aprobată de FDA (Food and Drug Administration), are efect biostimulator, antiinflamator și antalgic, atât imediat, cât și pe termen lung, efect obținut după un număr mic de aplicații.

- Ce categorii de pacienți pot accesa serviciile medicale ale centrului?

Pacienţii cărora ne adresăm sunt adulți sau copii care pot accesa serviciile medicale ale centrului în calitate de pacienți asigurați sau la cerere. Astfel, Centrul de Recuperare medicală al Spitalului „Providența” oferă adulților suport terapeutic adecvat în reabilitarea următoarelor afecțiuni:

  • afecțiuni reumatismale (degenerative, inflamatorii, abarticulare);
  • sechele posttraumatice (entorse, luxații, fracturi, rupturi musculotendinoase și status post protezare);
  • afecțiuni neurologice (după accidente vasculare cerebrale, pareze, paralizii);
  • afecțiuni vasculare periferice (varice, arterită, limfedem  după chimioterapie și radioterapie);
  • afecțiuni metabolice (gută, condrocalcinoză);
  • patologia coloanei vertebrale (scolioze, cifoze, lordoze, discopatii, hernii de disc);
  • sindrom miofascial dureros;
  • algoneurodistrofie;
  • osteoporoză.

De asemenea, centrul oferă suport terapeutic și în reabilitarea următoarelor afecțiuni prezente la copii și adolescenți:

  • poziții vicioase (cifoze, lordoze, scolioze, picior plat și varus equin); 
  • sechele posttraumatice (entorse, luxații, fracturi);
  • obezitate.

- Cum arată parcursul unui pacient în cadrul Centrului de Recuperare medicală?

- Pacienții care se doresc să efectueze investigații în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie se adresează triajului pentru a efectua o planificare a consultației în baza acestui bilet de trimitere.

Pacienții care solicită servicii medicale la cerere se adresează consultantului nostru medical, care îi va orienta în funcție de nevoile acestora spre acele servicii sau pachete de servicii medicale integrate. Apoi urmează programarea consultației de comun acord cu pacientul și a investigațiilor necesare  într-un timp cât mai scurt posibil, astfel încât să reușim să oferim pacienților un plan terapeutic personalizat.

Pe parcursul desfășurării investigațiilor, atât cadrele medicale, cât și consultantul medical monitorizează parcursul pacientului pentru ca acesta să se simtă confortabil și în siguranță.

- Cât durează tratamentul?

- Zilnic, în funcție de afecțiunile pacientului, planul terapeutic personalizat se poate deșfășura între 30 de minute și două ore. În acest plan terapeutic personalizat pot fi integrate proceduri de balneologie, fizioterapie, masaj și kinetoterapie.

- Care este feedback-ul pacienților?

Pentru noi este deosebit de important feedback-ul pacienților și de aceea îî încurajăm pe aceștia să îţi exprime părerea faţă de facilităţile Spitalului pentru îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor medicale oferite

Majoritatea pacienților este reprezentată de persoane care au accesat serviciile medicale ale centrului nostru de ani de zile, având în vedere că patologia reumatologică  necesită de cele mai multe ori tratament care se desfășoară conform recomandărilor medicale în două cure de tratament balnear pe parcursul unui an calendaristic. Sunt pacienți care au făcut deja o tradiție din a accesa curele de tratament la noi în spital, iar în ultimul timp constatăm că și pacienții tineri se adresează centrului nostru pentru a efectua consultații și investigații în vederea planului terapeutic personalizat.

***

Detalii despre pachetele promoționale ale Centrului de Recuperară medicală din cadrul Spitalului „Providența” puteți găsi accesând link-ul:

http://www.providentamedical.ro/pachete-promotionale/centrul-de-recuperare-medicala-al-spitalului-providenta-pachete-de-tratament

Persoanele interesate de serviciile oferite în cadrul Centrului de Recuperare Medicală al Spitalului „Providența” sunt rugate să facă o programare prealabilă la numărul de telefon 0786 261 263, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providența”, Șoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug, Iași.