Ziua Mondială de Luptă Împotriva Osteoporozei, la Spitalul „Providența”

     Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Osteoporozei, Centrul de Recuperare medicală al Spitalului „Providența” se alătură instituţiilor şi organizaţiilor medicale care luptă împotriva acestei afecţiuni. Spitalul „Providența” pune la dispoziţia pacienţilor Osteodensiometrul DXA Horizon pentru efectuarea testul DXA, care este cea mai sigură metodă de examinare pentru stabilirea diagnosticului de osteoporoză.

     Examinarea DXA este o procedură rapidă, fără durere, comodă şi neinvazivă şi este disponibilă pentru a fi efectuată la Spitalul Providenţa” fie prin accesarea Pachetului Osteoporoză + DXA, fie printr-o programare pentru accesarea acestei investigaţii în urma unei recomandări de la medicul specialist.

     Numită şi „boala tăcută”, deoarece nu doare decât în stadiile avansate, osteoporoza este diagnosticată tardiv, de cele mai multe ori, atunci când eforturile pentru reabilitarea pacientului sunt cu mult mai mari decât în cazul unei prevenții. Boala este caracterizată prin scăderea masei osoase şi deteriorarea ţesutului osos, care duc la slăbirea şi fragilitatea oaselor şi la o predispoziţie mai mare la fracturi decât în cazul unui os sănătos. 

     Anual, la data de 20 octombrie, este marcată Ziua Mondială de luptă împotriva Osteoporozei, prilej pentru organizaţiile din întreaga lume să demareze acţiuni de informare şi conştientizare privind importanţa prevenţiei, diagnosticului şi a tratamentului osteoporozei.

***

     Mai multe detalii despre Pachetul Osteoporoză + DXA puteți găsi accesând link-ul: http://www.providentamedical.ro/osteoporoza/pachet-osteoporoza-dxa

     Persoanele interesate de efectuarea testului DXA sau de accesarea Pachetului Osteoporoză + DXA sunt rugate să se programeze prealabil la numerele de telefon 0232 241 271 / 0730 230 030 / 0786 261 263, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providența”, Șoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug, Iași.